LAUSANNE. Tribunalul federal elveţian a respins solicitarea patinatoarei germane Claudia Pechstein, suspendată doi ani pentru dopaj, de revizuire a unei decizii a TAS.
Federaţia Internaţională de Patinaj a anunţat că suspendarea pe termen nelimitat a rusului Evgheni Pluşenko a devenit efectivă, după ce sportivul nu a făcut apel la hotărârea forului internaţional anunţată în luna iunie, drept sancţiune pentru participarea la câteva spectacole pe gheaţă.
Martina Sablikova, deja câştigătoare la 3.000 metri, a obţinut şi titlul olimpic în proba de 5.000 de metri. Cehoaica s-a impus în şase minute, 50 de secunde şi 51 de sutimi, fiind urmată de germanca Stephanie Beckert şi canadianca Clara Hughes, aflată la ultima cursă individuală din carieră.