Local
Aparatele pot depista depășirea vitezei legale de circulație, dar și alte abateri de la legislația rutieră.
România
Procurorii Parchetului General efectuează miercuri percheziții într-un dosar legat de finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.
Local
Doi bărbaţi, tată şi fiu, au scăpat de închisoare, însă vor fi nevoiți să restituie peste 3 milioane de lei, pentru că s-au folosit de falsuri pentru a încasa bani europeni.
UT Arad
El se alătură clubului fanion al Aradului, unde se va ocupa de dezvoltarea sectorului juvenil.
Mapamond
Procurorul general al Floridei a deschis o anchetă penală împotriva influencerului britanico-american Andrew Tate și a fratelui său Tristan, după ce cei doi au sosit în acest stat american săptămâna trecută, relatează dpa.
ARADON opinii
În 2016, odată cu Brexitul și cu prima campanie a lui Donald Trump am intrat într-o epocă numită “postadevăr”, adică o perioadă în care adevărul contează foarte puțin, emoțiile și percepțiile personale fiind cele ce dictează.
1