aradon.ro Web analytics





BUCUREŞTI. Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, preşedintele executiv, Gheorghe Falcă şi senatorul Constantin Igaş au participat, luni, la şedinţa BPN, la care s-au stabilit persoanele care vor reprezenta partidul la întâlnirile cu UDMR, care vor avea loc în fiecare zi de luni.

ARAD - Negocierile între PD-L şi UDMR Arad sunt aproape finalizate, după discuţiile de ieri, la care au participat trei reprezentanţi de la democrat-liberali (Gheorghe Seculici, Gianina Pistru şi Adrian Ţolea) şi patru de la Uniune (Kiraly Andras, Cziszter Kalman, Toth Csaba şi Levente Bognar).

România

Călin Georgescu pierde în instanţă ultima încercare de reluare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv contestaţia lui Călin Georgescu prin care acesta solicita suspendarea documentelor desecretizate de CSAT în baza cărora au fost anulate alegerile prezidenţiale din luna decembrie.

Mapamond

Este timpul să trecem la confiscarea activelor ruseşti, declară şeful diplomaţiei britanice
Europa ar trebui să treacă de la îngheţarea activelor ruseşti la confiscarea lor, a afirmat marţi ministrul de externe britanic, David Lammy, ceea ce marchează o consolidare a poziţiei Londrei referitoare la modul în care Occidentul ar trebui să folosească obligaţiunile şi alte titluri de valoare îngheţate de la începerea invadării Ucrainei de către Rusia, relatează Reuters.

Local

Șeful ISU Arad, col. Cristian Gârbău, și-a anunțat pensionarea
Cristian Gârbău ocupă funcția de inspector șef al ISU Arad, începând cu luna iulie a anului 2017.

România

Călin Georgescu, ridicat de poliție

Local

S-au desemnat judecătorii BEJ Arad
Au fost desemnați președintele, locțiitorul și judecătorul membru în Biroul Electoral Județean Arad, pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Local

25 de ani de „Apropo, ați chemat pompierii?”
Actorul Zoltan Lovas îi așteaptă pe arădeni, pe 1 martie 2025, la aniversarea a 25 de ani de la premiera spectacolului „Apropo, ați chemat pompierii?”.

Mapamond

Libertatea în lume a înregistrat un declin în 2024, indică Freedom House în raportul său anual
Libertatea a cunoscut un recul la nivel global anul trecut, în contextul în care autoritarismul a fost în ascensiune, însă Asia de Sud se remarcă prin câteva îmbunătățiri notabile, a indicat miercuri organizația americană pentru promovarea democrației Freedom House, relatează France Presse.

Local

Se fac înscrieri la Școala de Subofițeri Pompieri
Înscrierile sunt deschise în perioada 24 februarie-12 martie și se pot face inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Local

A început sezonul incendiilor de vegetație uscată
Cinci incendii care au afectat în jur de trei hectare de vegetație uscată și deșeuri menajere au fost lichidate de pompieri, în ultimele 24 de ore.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.