ARAD. Partidul Democrat Liberal și Fundația Konrad Adenauer realizează periodic o acțiune de instruire a tinerilor politicieni, intitulat „Programul de Excelență Politică”.
ARAD. Organizaţia de tineret PDL Curtici a înscris 25 de noi membri, evenimentul având loc în prezenţa liderilor organizaţiei „mari”, în frunte cu Gheorghe Falcă. Consilierul judeţean Dumitru Enăchiuc susţine că aproape toţi cei 25 provin de la organizaţia de tineret a PSD.
Preşedintele CJ Arad este hotărât să-şi pună experienţa politică în slujba alegerilor din toamnă, a succesului dreptei.
ARAD. Partidul Democrat Liberal cere demisia premierului Victor Ponta pentru că „a transformat Palatul Victoria într-un loc de întâlnire pentru amatorii de corupție și trafic de influență”.
ARAD. Deşi înainte de întâlnirea echipelor de negociatori PNL-PDL la nivel naţional se dădea ca sigură stabilirea unei date- cel mai probabil, 12 iulie- pentru organizarea unui congres comun, acest lucru nu a fost bătut în cuie.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
Mapamond
După 484 de zile de captivitate în Fâșia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas și Keith Siegel au fost predați sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanților Crucii Roșii, în Khan Yunis și în orașul Gaza, informează agențiile internaționale de presă.
România
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.
1
Mapamond
Cei trei suspecți care au fost arestați în legătură cu furtul artefactelor românești de la muzeul Drents din orașul Assen (nordul Olandei - n.r.), vor rămâne în arest preventiv pentru încă două săptămâni, în conformitate cu decizia luată vineri de un judecător de instrucție, a anunțat Serviciul Procuraturii Publice (OM), citat de publicația olandeză NL Times.