ARAD. Norma de reprezentare a organizaţiilor PDL din tot judeţul a fost stabilită în funcţie de mai multe criterii, prevalând cel al rezultatelor obţinute la scrutinuri.
BPN al PDL a aprobat candidaturile lui Falcă şi Ioţcu şi data alegerilor, 26 octombrie.
ARAD. În urma întâlnirii pe regiune de la Timişoara, de sâmbătă, la care a participat Gheorghe Seculici, liderii organizaţiilor PDL din judeţele Arad, Timiş, Caraş şi Hunedoara au alcătuit lista cu cele cinci propuneri de candidaţi la alegerile europarlamentare care va fi susţinută la Bucureşti, la BPN.
ARAD. Luni, la Bucureşti, BPN al PDL va decide dacă validează sau nu candidaturile pentru preşedinţia PDL Arad. Asumate de către organizaţia judeţeană sunt cele ale lui Nicolae Ioţcu şi Gheorghe Falcă, dar s-ar putea să existe şi al treilea candidat, în persoana lui Paul Zărna, care a declarat la modul ferm că doreşte să candideze.
ARAD. Alegerile din cadrul organizaţiilor locale ale Partidului Democrat Liberal au intrat în linie dreaptă, următorul obiectiv constituindu-l finalizarea calendarului de alegeri pentru conducerea colegiilor din judeţ.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.