
Ceea ce primarul Gheorghe Falcă anunţa încă de acum o lună se întâmplă săptămâna aceasta. Consilierii locali municipali sunt chemaţi să aprobe modificarea plafonului prevăzut la art.2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 223/2006, referitor la măsurile de protecţie socială la transportul în comun cu tramvaiele, la un cuantum de 800 lei. În prezent, valoarea plafonului este de 620 de lei.

Începând de la 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare un articol de lege care îi vizează pe pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 si care NU AU BENEFICIAT de majorarea punctajelor anuale sau de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.