NĂDLAC. Evenimentul a fost marcat cu o petrecere la care au participat 70 de persoane, între care cei mai activi membri.
Prin Legea 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.
Conform calendarului decis, joi, de Guvern, pensiile se plătesc din 3 aprilie prin poştă şi din 7 aprilie pe card, iar salariile se vor plăti între 6 şi 8 aprilie.
ARAD. În ciuda vârstei, bunicii-beneficiari ai Centrului de zi pentru vârstnici din Grădişte, au inimile veşnic tinere. Au demonstrat acest lucru şi cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, pe care au ţinut să o sărbătorească între Sf. Valentin (14 februarie) şi Dragobete (24 februarie).
ARAD. Aşa cum anunţam săptămâna trecută, începând de luni, 16 februarie, vârstnicii arădeni pot merge la tratament cu bilet de la Casa de Pensii.
Mapamond
Ucraina a acceptat termenii unui acord asupra resurselor sale minerale cu Statele Unite, fără clauze nefavorabile Kievului, iar președintele Volodimir Zelenski l-ar putea semna încă de vineri în cursul unei vizite la Washington, a indicat marți un înalt responsabil ucrainean, citat de AFP.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
4
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
4
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.