Deşi se vorbea de introducerea unor carduri, pensionarii vor primi tichete, la fel ca până acum.
ARAD. S-a creat o stare de agitaţie, zilele acestea, printre pensionarii arădeni. Motivul? Chestionarele la care au fost supuşi telefonic de către un institut de sondare a opiniei publice.
ARAD. Veşti bune pentru persoanele cu dizabilităţi (grad accentuat sau grav) care au şi calitatea de pensionar (de invaliditate, limită de vârstă, urmaş, militari, veterani, văduve de război etc.).
Numărul acestora a crescut de la 1.746 în 2011 la 7.275 în 2012. Plăţile s-au majorat cu peste 10 milioane de euro!
ARAD. Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad, împreună cu elevii Şcolii Generale „Ştefan Cicio Pop”, au omagiat ziua de 1 Decembrie 1918. Sub conducerea prof. Gheorghe Flueraş, corul CARP a interpretat cântece patriotice, menite să imprime cultul eroilor micilor şcolari şi să-i emoţioneze pe seniorii spectatori.
Advertorial
Compania EVEREL ROMÂNIA S.R.L, cu sediul în Lipova, județul Arad, aduce la cunoștința publicului producerea unui incident de securitate care a avut loc în perioada 10-13 februarie 2025 și care a afectat confidențialitatea datelor angajaților și foștilor angajați, stocate în sistemul informatic al companiei.
Local
Cererile pentru obținerea ajutorului financiar se pot depune până pe data de 21 martie, resursele financiare alocate fiind de 48 de milioane de euro, la nivel național.
Mapamond
Curtea Constituțională a ordonat renumărarea tuturor buletinelor de vot de la alegerile parlamentare care au avut loc în octombrie după ce s-au găsit deja diferențe între rezultatele reale și cele raportate, iar procesul riscă recalcularea mandatelor și invalidarea unei majorități guvernamentale și așa fragile.
ARADON Sport local
Cei mai valoroşi performeri ai anului 2024 au fost premiaţi în cadru festiv.
România
Guvernul va aproba, în ședința de joi, prelungirea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Local
La solicitarea autorităților din Berlin, polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat percheziții în Arad, Botoșani și Dâmbovița, la adresele unor persoane implicate într-o rețea de hoți care activau în Germania.
Mapamond
Legendarul actor hollywoodian Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au fost găsiți morți în locuința lor din New Mexico, relatează joi Reuters, DPA/PA Media și New York Post.