Cea de a XIII-a ediţie a Balului Pensionarilor va avea loc vineri, 19 octombrie, la Casa Sindicatelor.
CHIŞINEU CRIŞ. Clubul Orăşenesc al Pensionarilor din Chişineu Criş organizează pentru toţi membrii săi şi nu numai un bal.
Preşedintele Ligii Judeţene a Pensionarilor din Arad, Costică Corodescu, a fost ales, ieri, în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice (CJPV) Arad – organism care face legătura între asociaţiile de pensionari şi Prefectură.
ARAD. Noul sediu al Ligii Pensionarilor Arad, situat pe strada Hunedoarei, nr. 4 – în apropiere de Biserica Sârbească, a fost inaugurat oficial astăzi. După tăierea panglicii a urmat şi o slujbă de sfinţire a sediului, iar mai apoi toţi cei prezenţi, invitaţi şi pensionari, au vizitat noua locaţie.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Mapamond
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP.
3
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.