Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Arad au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, într-o pensiune din municipiul Arad, șapte cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Doi tineri de 22 de ani au comis un furt într-un magazin de electrocasnice situat pe Calea Radnei, fiind depistați de polițiști, ulterior, la o pensiune de pe raza municipiului Arad. În urma cercetărilor s-a constatat că pe numele tinerei - din județul Dâmbovița -, exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de furt, în timp ce tânărul, din Șomoșcheș, este cercetat într-un dosar de furt sâvârșit pe raza județului Timiș.
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
România
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
ARADON Sport local
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
Nudurile virtuale au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp. Conducerea școlii a deschis o anchetă și a anunțat Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Arad.
12
Evenimente
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Local
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.