Frumuseţea vine din interior; iubirea, toleranţa, înţelegerea dau lumină chipului şi strălucire ochilor. Investim o grămadă de bani în produse cosmetice, facem tot felul de tratamente dar, uităm să ne tratăm sufletul. Ura, invidia, răutatea lasă urme de neşters pe chip. Să profităm cât mai mult de viaţă, să ne canalizăm energia pentru a face numai bine, să trăim în pace cu cei din jur şi în armonie cu natura.
România
Circulația a fost complet blocată pe Autostrada A1 în zona comunei Orțișoara. Un șofer de TIR a greșit drumul și a dat cu spatele, moment în care un alt TIR, care nu l-a putut evita, l-a izbit în plin.
Local
ARAD. Şoferii care circulă pe autostrada Arad-Timişoara, pe ambele sensuri de mers, sunt sfătuiţi ca, în această perioadă, să fie atenţi la drum, ţinând cont că pe şoseaua de mare viteză se vor desfăşura lucrări de trasare a marcajelor.
Local
Guvernul a aprobat achiziţionarea a 23 de locomotive noi, parte dintre ele urmând să circule pe liniile din judeţul nostru.
UT Arad
Rednic: „Au probleme, mai ales în centru apărării, trebuie să profităm de orice oportunitate”.
1
Local
DJEP Arad anunţă că aproape 20.000 de arădeni nu au documente de identitate valabile, dintre care 15.000 au acte expirate.
1
Local
Doi secretari de stat din Ministerul Transporturilor au vorbit despre marile investiţii în infrastructură din judeţul nostru.
România
Un accident mortal a avut loc vineri seara pe autostrada A1 km 487+300, Topolovățu Mare, sensul spre Lugoj. Un microbuz a acroșat un pieton. Impactul a fost mortal. Circulația a fost perturbată timp de două ore, astfel că s-a circulat pe o singură bandă.