ARAD. În urma unei acţiuni, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au prins în trafic, un bărbat în vârstă de 32 de ani, care conducea un autoturism aflându-se sub influenta baturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că şoferul avea o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Liniştea pare să fie o noţiune pe care Cristian Tanase nu o va cunoaşte prea curând. Mijlocaşul Stelei şi al echipei naţionale, aflat constant în atenţia paparazzilor din cauza vieţii private "interesante", a fost prins miercuri de poliţie în Judeţul Argeş.
ŞIRIA. Un tânăr în vârstă de 21 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit in trafic de poliţiştii din Şiria. Dorin M. din Şiria a fost prins pe raza localităţii Galşa în timp ce conducea un autoturism marca Renault fără a avea permis de conducere. Pe numele bărbatului oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.