
Se tot caută soluţii pentru un prim unsprezece competitiv la Şoimii, iar „Bebe” Mitu a primit un ajutor de la fostul său antrenor, Dan Cuedan (foto). S-a organizat rapid un meci la Felnac, ieri după-amiază, tocmai pentru ca tehnicianul de conjunctură al pâncotanilor să-i vadă la lucru pe noii sosiţi. În probe, că valoare nu prea au.

Primele rezultate la examenul de definitivat au fost afișate astăzi, 11 august, pe site-ul IȘJ Arad. Promovabilitatea anul acesta a fost de 57,60 %. Pentru a obține definitivatul, ceea ce conferă dreptul de a profesa în învățământ, era nevoie de minim nota 8.00. Acest examen poate fi susținut după cel puțin un an de predare în învățământul preuniversitar.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1