Cei care l-au torturat și ucis pe soțul polițistei pensionare din Arad, în urmă cu câteva zile, în propria casă, au fost identificați și reținuți. Până să îi prindă, poliţiştii au audiat peste 100 de oameni și au verificat zeci de piste. Suspecții sunt doi bărbați, cunoscuți de-ai victimei, care au vrut să-i fure omului banii. Viaţa unui om a valorat, de această dată, 700 de lei, 500 de euro și cîteva telefoane mobile vechi.
Sfârșitul lunii mai este unul de sărbătoare pentru arădeni, aceştia fiind invitați, cu mic, cu mare, să petreacă o zi alături de vecinii lor.
ARAD. Un adevărat promotor al valorilor culturale româneşti, Tudor Gheorghe va încânta, din nou, publicul arădean cu un recital de excepție.
Jocul Egg Hunt, un obicei pe care micuții de peste Ocean îl iubesc în preajma Paștelui se organizează anul acesta și în Arad, iar locația este bineînțeles cartierul Westfield.
Pensionarii din Nădlac şi invitaţii lor au petrecut ca-n poveşti de Ziua Vârstnicilor.
Local
Continuă lucrările de înlocuire a contoarelor vechi cu unele noi, cu citire la distanță, lucru ce duce la întreruperea furnizării apei potabile.
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.
Local
Două femei din Zărand au fost condamnate la amenzi penale pentru săvârșirea infracţiunii de „răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei”. Acestea au spart geamurile casei în care locuia fata de 12 ani pe care fratele lor ar fi violat-o.