ARAD - Primăria Arad a decis să le facă loc în piaţă producătorilor arădeni de produse tradiţionale.
ARAD - Societatea Târguri, Oboare, Pieţe Arad este dispusă să plătească câteva zeci de mii de euro pentru asigurarea curăţeniei în cele 10 pieţe pe care le administrează pe raza municipiului Arad.
ARAD - Trei zone din Arad au fost remodelate pe hârtie de către o serie de arhitecţi dornici să schimbe faţa oraşului.
ARAD - În cadrul acţiunilor zilnice pentru combaterea comerţului ilicit, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au prins o femeie din Arad care vindea ţigări netimbrate.
ARAD - În cadrul acţiunilor organizate pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări netimbrate, poliţiştii au prins miercuri mai multe persoane care deţineau spre comercializare aproximativ 800 de pachete de ţigări.
România
Un jandarm în vârstă de 27 de ani, din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, a decedat miercuri seară, 12 martie, după ce a fost împușcat accidental în cap de un coleg, în timp ce participa la un exercițiu de pregătire la Centrul de Pregătire Ochiuri, din județul Dâmbovița.
Evenimente
ARAD. Programul manifestărilor inaugurate de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu prilejul serbării Centenarului Patriarhiei Române și al proclamării canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, va continua în Duminica a II-a din Postul Mare, 16 martie 2025.
Local
Deocamdată sunt disponibile 88 de bilete pentru pensionari și asigurații din sistemul public de pensii.
1
Local
Acestea sunt printre cele mai utilizate metode de screening și se pot face gratuit, pe bază de programare, la Spitalul Județean.
1
Local
Centrul de Sănătate Mintală din cadrul spitalului devine astfel Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor și va oferi servicii de asistență medicală curativă pentru adulți și copii.
România
Instanța supremă a respins joi contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei - Alexandru Potra, fiind menținute mandatele de arestare în lipsă emise în urmă cu două săptămâni pe numele lor.
Mapamond
Rusia a reafirmat joi că desfășurarea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina, idee asupra căreia insistă Franța și Marea Britanie în eventualitatea unui acord de pace, este „total inacceptabilă” și va considera țările participante la o asemenea forță ca fiind implicate într-un „conflict armat direct” cu Moscova, relatează agențiile AFP și EFE.
9