![](https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2020/08/7566607heptamediafaxfotozumapresshepta.jpg)
Guvernul poartă responsabilitatea răspândirii virusului Covid-19, prin prelungirea interdicţiei funcţionării restaurantelor la interior, întrucât clienţii recurg în a alege soluţii alternative reglementărilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie.
![](https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2017/10/lipova-8.jpg)
Chiar dacă au moralul jos, după „croşeul” primit din partea Federaţiei în Cupa României, „şoimii” din Lipova sunt decişi să pună prima piedică din acest sezon liderului din „C-4”, ACS Şirineasa, sâmbătă, ora 15, la Pâncota. Băieţii pregătiţi de Flavius Sabău au arătat în acest debut de campionat că pot juca de la egal la egal cu orice adversar, aşa că Vezan şi coechiperii lui cu sediul adoptiv în „Valea Jiului” nu vor avea parte de o primire cu flori.
Compania care ar trebui să se ocupe de exportul apei din Arad către unguri cere mai mult timp din cauza birocraţiei.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Local
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.