Mapamond
Compania spaţială americană SpaceX a reuşit duminică, în cadrul celui de-al cincilea zbor-test al rachetei sale Starship, să prindă pentru prima dată treapta inferioară a acestui lansator greu pe rampa lui de lansare din statul Texas cu ajutorul unor braţe metalice gigantice, realizând astfel o nouă performanţă inginerească inedită în încercarea sa de a construi un vehicul reutilizabil pentru călătoriile spre Lună şi spre planeta Marte, informează agenţiile de presă internaţionale.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 13-10-2024 sunt următoarele:
Local
„Conducerea USR a sancționat grave abateri ale unor membri din filiala municipală, prin care au fost profund perturbate buna funcționare și performanța organizației”, spune Wiener despre invalidarea candidaturilor colegilor săi, aflați în fața sa pe lista pentru Camera Deputaților.
1
Local
Un conducător auto cu 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, alți trei șoferi cu posibil consum de substanțe psihoactive.
2
Local
Candidații desemnați prin vot de filiala locală - Daniela Arieta Săbău și Dan Andrei Ciobanu - ca fiind ocupanții locurilor I și II la Camera Deputaților nu au fost validați în BPN. Același lucru s-ar fi întâmplat și în privința locului I la Senat – Dorian Curcanu. S-a făcut astfel loc pentru Adrian Wiener și Răzvan Anghel.
4
Local
E vorba de un bărbat de 49 de ani care, împreună cu un alt bărbat, ar fi agresat o persoană, în extravilanul localității.