Compania arădeană de teatru maghiar participă pentru a patra oară consecutiv la două festivaluri ce au loc la Piteşti.
PITEȘTI. România s-a comportat excelent la a 73-a ediție a Campionatelor Balcanice de atletism de la Pitești, obținând nu mai puțin de 32 de medalii (14 de aur, 12 argint și 6 bronz), precum și locul întâi în clasamentul general al celor 15 națiuni participante.
PITEŞTI. Recent, a avut loc Campionatul Naţional de nataţie pentru juniori I şi II. Au participat peste 300 sportivi de la 45 secţii de nataţie din ţară. Aşa um ne-a obişnuit în ultima perioadă, Liceul cu Program Sportiv Arad (şef catedră prof. Sebastian Lucaci) a reuşit să obţină rezultate deosebite, întorcându-se acasă cu opt medalii, după cum urmeaza:
Alex. Neagu a revenit la antrenamentele UTA-ei, dar nu-l interesează de foştii săi colegi.
PITEŞTI. UTA îşi joacă viitorul în partida de astăzi, de la Piteşti, cu FC Argeş.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3