
ARAD. Lucrurile încep să se complice în partea inferioară a clasamentului din Superliga, iar UTA este parte din acesta. Play-outul pare să fie unul „pe viață și pe moarte”, iar două din echipele care se credea că nu pot scăpa de baraj, FC Botoșani și „Poli” Iași au început să adune puncte în ultima vreme.
Mapamond
Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor crește miercuri la 104%, a anunțat marți Casa Albă, punând în aplicare o amenințare a președintelui Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Regele Charles al III-lea și regina Camilla sărbătoresc miercuri la Roma împlinirea a 20 de ani de la căsătoria lor, o uniune care, la acea vreme, a ținut prima pagină a cronicilor mondene și a zguduit monarhia britanică, informează AFP.
1
Mapamond
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Christopher G. Cavoli, a apreciat marți că SUA ar trebui să-și mențină prezența militară în Europa la nivelul actual, în timp ce Pentagonul reevaluează desfășurarea militară americană în străinătate și, conform unor surse citate de postul NBC News, ar intenționa să retragă din estul Europei circa 10.000 de soldați, relatează Reuters.
1
Local
Unii oameni, chiar și atunci când nu mai sunt printre noi, rămân vii în memoria noastră prin ceea ce au construit, prin modelul pe care ni l-au oferit, prin ceea ce au dăruit comunității în care au trăit.
ARADON Sport local
BLAJ – TIMIŞOARA. Două reprezentante ale voleiului judeţean au participat la turneele semifinale ale Campionatului Naţional de minivolei feminin – Under 13.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că tarifele impuse de Administrația SUA vor avea efecte negative asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei românești.
Local
Pentru a elimina riscurile pentru sănătatea umană, DSVSA Arad a prezentat un plan de controale în echipe mixte.
România
Artista americană Jennifer Lopez va concerta la București pe 27 iulie, potrivit unui anunț pe care l-a postat pe Instagram.