ARAD. De Ziua Naţională a României la Arad sunt aşteptate ploi şi temperaturi între 3 şi 7 grade iar vântul va bate cu 16km/h. Pentru sud vestul ţării însă a fost emis un cod galben de precipitaţii.
ARAD. A fost o intersecție bună pentru cei care susțin examenul pentru școala de șoferi: intersecția dintre străzile Constantin Brâncuși (continuarea de la Șezătorii), strada Maramureș și strada Constantin Brâncoveanu.
Ministerul Afacerilor Externe a emis o informație de călătorie în ceea ce privește unele regiuni ale țării vecine, Ungaria, care se află, miercuri, sub cod roşu de ploaie şi vânt. Sunt așteptate rafale de vânt cu viteze de peste 100 - 110 km/h, grindină sub 2 cm și precipitații de peste 30-40 litri/m² în 24 de ore.
ARAD. Sfântul Ilie şi-a manifestat totala dezaprobare faţă de ospăţul- era să spun dezmăţul- bahic şi gastronomic pregătit de către organizatorii Oktober Fest pentru arădeni.
Arad. Vremea i-a ţinut departe de aerul curat. Cu toate acestea Ziua Mondială fără Mașini a fost marcată luni la Arad prin activități educativ-recreative pentru copii, organizate de Primăria Municipiului Arad și Agenția Pentru Protecția Mediului Arad.
Local
Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut, dar efectele absolut șocante în lumea politică românească sunt cât se poate de proaspete și de evidente. Partidele, să le spunem „tradiționale”, ale politicii românești au fost sancționate drastic de către electorat. L-am provocat la o discuție pe primarul Aradului, Călin Bibarț, membru PNL, partid ce a suferit un eșec fără precedent la acest tur de alegeri.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
2
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.