Administratia Nationala de Meteorologie a emis, pentru duminica dupa masa, o atentionare de cod galben pentru nordul judetului Arad.
ARAD. Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru râuri din 23 de judeţe, printre care și Aradul, unde până luni dimineaţă se pot produce inundaţii, din cauza scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide.
ARAD. Vin ploile. Începând de joi după-amiază, suntem sub avertizare meteo de vijelie. Administrația Națională de Meteorologie anunță că "în după-amiaza zilei de joi, 21 august şi în prima parte a nopţii de joi spre vineri, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată„.
ARAD. Gata cu soarele şi vremea bună. În vestul ţării revin ploile şi vijeliile. Institutul Naţional de Meteorologie anunţă pentru miercuri şi joi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce trecător pot lua aspect de vijelie, îndeosebi în jumătatea de vest a ţării şi în zonele de deal şi de munte.
ARAD. Județul Arad se află, începând de luni dimineața până marți la ora 10.00, sub avertizare de cod galben. În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată în special în jumătatea de vest a ţării, precum şi în zona de munte.
Local
Primăria Orașului Ineu a scos la licitație lucrările de înființare a unui parc fotovoltaic în oraș, proiect finanțat prin Fondul de Modernizare.
Mapamond
Cele trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au început sâmbătă dimineaţă să se decupleze de la reţeaua electrică rusească, pentru a se integra în reţeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă şi devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că îi va retrage dreptul predecesorului său, Joe Biden, de a avea acces la informaţii clasificate, o practică ce le permite foştilor preşedinţi să fie ţinuţi la curent cu informaţiile sensibile, relatează AFP.
România
Un român a profanat altarul principal al Bazilicii Sf. Petru din Vatican și a distrus mai multe obiecte, fiind reținut rapid de agenții de securitate.
Local
Pe 8 februarie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că pe 6 februarie au avut loc șapte percheziții la Peregu Mare, Secusigiu și Pecica.
Local
Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași zi conducând fără permis, în Gura Văii, comuna Pleșcuța, respectiv Cil, comuna Almaș. Acesta va sta 30 de zile în spatele gratiilor.
România
Patronatul Operatorilor de Service Auto (POSA) trage un semnal de alarmă asupra fenomenului îngrijorător al service-urilor auto care operează nefiscalizat în Iaşi, cât şi în alte judeţe din ţară, menţionând că această practică afectează grav economia, siguranţa rutieră şi pune în pericol atât consumatorii, cât şi operatorii corecţi din domeniu.
3
Mapamond
Statele Unite au anunţat vineri ca au aprobat vânzarea de bombe, muniţii şi rachete în valoare totală de 7,4 miliarde de dolari către Israel, care a folosit arme americane în războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
România
Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie.
4