ARAD. Consilierii judeţeni sunt chemaţi să voteze, într-o şedinţă extraordinară, un proiect de hotărâre care se referă la primirea de către Consiliul Judeţean Arad (CJA), cu titlu de donaţie, a unui teren în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.
LIPOVA. Patru tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, din Lipova şi Zăbrani, sunt principalii suspecţi ai poliţiştilor într-un caz de furt de cablu electric.
TAUŢ.Primarul Comunei Tauţ, Gheorghe Pleş, îşi doreşte ca, în viitorul apropiat, ritmul de exploatare a potenţialului turistic al localităţilor din componenţa comunei să se accelereze.
ARAD. Anca Boagiu a asistat joi, în Alfa, la finalizarea lucrărilor de ridicare a podului situat pe traseul centurii Aradului în regim de autostradă.
ARAD. Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, este aşteptată să ia parte la unirea celor două laturi ale podului din Alfa.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.