Cinci localităţi din Podgoria Aradului vor găzdui a şaptea ediţie a Sărbătorii Vinului în Podgoria Miniş-Măderat. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea.
În prima etapă s-au întâlnit la Păuliş formaţia locală şi nou promovata Voinţa Felnac, care a cerut să fie programată în deplasare, pentru a putea fi terminate lucrările la baza sportivă.
Păuliş. Disputat în avans din cauza unor manifestări culturale legate de „Drumul Vinului”, care vor avea loc în week-end pe stadionul din Păuliş, meciul a fost unul de factură tehnică scăzută, din partea ambelor echipe.
ŞIRIA.În parcul central al comunei Şiria s-a desfăşurat tradiţionala sărbătoare câmpenească a podgorenilor.
ARAD. Mâine, la Ghioroc, se dă startul la cea de a IV-a ediţie a „Sărbătorii Vinului în Podgorie”, care va continua în următoarele weekend-uri la Şiria, Păuliş, Pâncota şi Covăsânţ. Aşadar, sâmbătă, 2 septembrie, ora 15, pe stadionul Şcolii Generale Ghioroc, pe lângă vin, struguri şi alte produse ale podgorenilor, vă puteţi delecta şi cu un bogat program artistic susţinut de formaţii din judeţul Arad.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
1
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.