Un ochi râde, altul plânge pentru Petrică Crişan, sufletistul preşedinte al ACS Socodor. După „galopul de sănătate”, scor 6-1, împotriva „mânjilor” de la UTA 2, socodorenii au urcat pe un onorant loc 3, dar l-au pierdut, până la iarnă, pe golgeterul Bogdan Bibarţ, care pleacă la muncă în străinătate.
Recent, în oraşul nostru a avut loc Festivalul Internaţional de Majorete „Dancing Europe”, ediţia a 11-a şi Cupa Naţională „Dancing Europe”, ediţia a 5-a. Au participat peste 420 majorete din Serbia, Ungaria şi România, reprezentând 19 oraşe, respectiv 21 cluburi sportive la mai multe secţiuni şi categorii de vârste.
TURNU SEVERIN. Câștigătoare a fazei județene la fotbal în sală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS), elevele Cosminei Nicodin de la Liceul Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu au lăsat o bună impresie la etapa zonală, urmare a rezultatelor: 2-2, cu Mehedinţi; 4-1, cu Caraş Severin – în grupă; 1-2, cu Timiş – în semifinale şi 2-0, cu Mehedinţi – în finala mică.
Local
Au fost centralizate voturile arădenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale. În Arad, Călin Georgescu, candidatul independent, s-a impus cu peste 23 de procente. Pe doi a fost George Simion.
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
3
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.