ARAD. Pentru a nu executa lucrările sub trafic, Primaria Arad a luat decizia să închidă noaptea circulatia pe pod.
ARAD. Atenţie şoferi! Compania de Apă Arad (CAA) anunţă că circulaţia pe Podul Decebal va fi închisă.
ARAD - Până la finalizarea lucrărilor, circulaţia rutieră spre şi dispre cartierul Aradul Nou se va desfăşura pe Podul Decebal, prin cartierul Subcetate, Podul Traian fiind închis circulaţiei auto începând de joi noaptea.
ARAD - Giratoriul la intrarea în ştrand va fi gata până la finele lunii, susţin reprezentanţii Primăriei.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
2
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
3
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.