ARAD. Bibliteca Judeţeană „Alexandru D.Xenopol” Arad a deschis, anul trecut, proiectul „Cărţile care m-au format”.
ARAD. Cartea „Cum e să fii femeie?” de Alex Ștefănescu în dialog cu Lia Faur, apărută la Editura Mașina de scris (București, 2012), continuă să trezească interesul, astfel că în numărul din luna septembrie al revistei „Tango” - care apare săptămâna aceasta - , Alice Năstase-Buciuta o invită pe poeta arădeană Lia Faur la un amplu interviu, pornind de la acest subiect (interviu pe care îl puteți citi atât în revistă cât și pe site-ul publicației).
ARAD. Poeta Monica Rodica Iacob este o prezență remarcabilă în viața culturală a Aradului. O poți vedea la aproape toate lansările de carte ale confraților ori la vernisajele artiștilor plastici. Dar, înainte de toate, ea este o creatoare de frumos.
ARAD. Tânăra poetă Natalia Micalona îşi va lansa astăzi, 28 octombrie, la ora 13.00, placheta de versuri „Suflete pereche”. Lansarea va avea loc în sala „Concordia” a Bibliotecii Judeţene în faţa unui auditoriu format din elevi de la Colegiul Tehnic şi de protecţie a mediului, şcoală pe care Micalona a absolvit-o.
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
5
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
3