„După cum am precizat, zilele trecute, prin votul majorităţii PSD-ALDE, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind sancţionarea contravenţiilor silvice (PLx 162/2014) a fost adoptată de către Camera Deputaţilor. În schimb, au existat declaraţii în spatial public ale reprezentanţilor PSD, care salută adoptarea acestei legi, ca pe „o mare victorie, un nou dar pentru pădure”.
Local
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei ai orașului Sebiș au organizat două evenimente educativ-preventive la Sebiș.
Local
Anchetatorii continuă cercetările pentru a desluși misterului cadavrului descoperit într-o fosă septică de la marginea orașului Lipova.
Local
Două companii din judeţul Arad, una din industria automotive şi un producător de plastic, au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective în următoarea perioadă, fiind vizaţi 236 de angajaţi.
Local
Polițiștii timișeni au desfășurat, luni dimineață, opt percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar de spălare de bani.
Advertorial
BSG Amanet & Exchange - Firma nr.1 de amanet și schimb valutar din România, domină piața românească de schimb valutar și amanet, oferind servicii avantajoase și rate de schimb favorabile. Clienții beneficiază de cursuri valutare excepționale, comision zero, program prelungit și siguranța tranzacțiilor.