
Deputatul PSD Arad, Florin Tripa, critică tendinţa constantă a PNL şi USR de a face opoziţie doar de dragul opoziţiei, chiar dacă aceasta implică periclitarea finanţării unor proiecte de dezvoltare pe linie de infrastructură. Secretarul executiv al PSD Arad consideră că reprezentanţii dreptei nu pot fi atât de naivi sau rău intenţionaţi încât să pună cu bună ştiinţă piedici programelor de subvenţionare derulate prin Ministerul Dezvoltării. Şi totuşi o fac şi asta de la înălţimea celui mai înalt for al ţării, Parlamentul României.
Local
18 percheziții efectuate de oamenii legii în trei județe, zeci de arme deținute ilegal, două persoane reținute.
Local
Județul nostru se află printre ultimele la nivel național din punct de vedere al vaccinării.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni în care afirmă că peste tot în lume există, din păcate, manifestări extremiste, punctând că „avem o răspundere comună să ne opunem ferm ideologiilor care alimentează disensiunile și neîncrederea”.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei susține că elevii săi s-au pregătit foarte bine înainte de meciul cu Oțelul. Dar, în același timp, atenționează conducerea clubului.
4
România
Biroul Electoral Central a respins, sâmbătă, candidatura liderului partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Iovanovici-Șoșoacă, fiind validat dosarul de candidatură al liderului AUR, George Simion.
5
UT Arad
Jucătorii au fost înștiințați că nu se mai contează pe ei. Pot pleca atunci când își doresc.
5
România
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare Cod galben de intensificări de vânt ce vizează mai mult de jumătate din județele țării, ce va fi în vigoare până duminică dimineața.
România
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, transmite Agerpres.