ARAD. Aproximativ 300 de poliţişti au participat azi, la o razie de amploare, pe raza judeţului Arad.
ARAD. O acţiune rutieră organizată atât în municipiu cât şi în judeţ s-a soldat cu aplicarea unor amenzi în valoare de 29.400 de lei, acestea fiind date pentru încălcarea regulilor de circulaţie.
ARAD. Doi bucureşteni şi-au găsit naşul printre poliţiştii din judeţul nostru. Oamenii legii din Socodor au oprit în trafic un autoturism în care se aflau Constanţa N., de 49 de ani, şi Ion D., de 60 de ani, din Capitală.
Un bărbat a oferit 200 de euro mită ofiţerului examinator pentru a-l trece la proba de conducere.
Depăşirea vitezei legale şi neacordarea de prioritate, principalale abateri pentru care au fost amendaţi conducătorii auto.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut apel sâmbătă, în ultima zi a summitului Forumului Asia-Pacific de la Lima, ca economiile din regiune să se unească şi să coopereze în faţa „protecţionismului" în creştere, relatează AFP.
România
10.575 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine duminică examenul de intrare în Rezidenţiat, dintre care 3.993 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor concura la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.
Mapamond
Comisia Europeană a amendat Meta, firma mamă a Facebook, cu 797,72 milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei privind concurenţa în beneficiul Facebook Marketplace, transmit Reuters şi DPA.
România
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
1
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad a reluat campionatul cu un succes la 61 de puncte în deplasare.
Local
Potrivit primelor informații, trei persoane ar fi rămas blocate în autoturism.
Local
Câți bani au primit complicii fiicei afaceristului, cât a costat dispozitivul care a detonat explozibilul și ce motive a avut fiica lui Ioan Crișan să pună la cale un plan atât de diabolic? Câteva dintre întrebări își află răspunsul în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1
România
Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe Arena Naţională, abandonat la scorul de 0-0, că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia.