
Este vorba despre comisarul șef Răzvan Gagea, care a fost depistat în trafic, marți seara, la volanul unui autoturism, fără a avea asigurare obligatorie pentru mașină. Însă povestea e mult mai mult de atât. Ofițerul spune că asigurarea îi expirase de două zile și, cel mai probabil, a uitat acest fapt. Colegii polițistului au dat jos numerele de înmatriculare, așa cum este cerința în astfel de cazuri, fiind vorba de o contravenție, întreaga scenă fiind surprinsă cu ajutorul unui telefon mobil, filmările fiind trimise pe adresa redacției de către mai multe persoane. Cine a filmat scenele surprinse în momentul în care polițistul a fost oprit în trafic la Chișineu-Criș și cum de s-a aflat acesta în acel moment chiar la locul faptei? Răzvan Gagea spune că cel care a filmat îl hărțuiește de o bună perioadă de timp, totul după ce polițistul l-ar fi prins pe acesta cu țigări de contrabandă. Povestea, spusă de fiecare din personajele implicate, este complicată, cu acuze aruncate și de o parte și de cealaltă.