
Deșeurile, care constau în îmbrăcăminte, încălțăminte second-hand, hârtie, carton, lemn și plastic, erau încărcate în patru camioane. Deșeurile proveneau de la societăți comerciale din Germania și Italia, destinația fiind mai multe firme din România. Celor patru automarfare nu li s-a permis să intre în România, deoarece nu îndeplineau condițiile necesare transportului. În aceste condiții, deșeurile au fost returnate societăților expeditoare.

Ca în fiecare an, mii de români se întorc în țară pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă. De asemenea, alții vor pleca în străinătate pe perioada sărbătorilor. Acest lucru înseamnă că punctele de trecere ale frontierei vor fi supraaglomerate, ca în fiecare an. Poliția de Frontieră spune că s-a pregătit pentru a asigura un control eficient și operativ în toate punctele de frontieră deschise traficului internațional.

Poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad au desfăşurat săptămâna trecută, în cooperare cu polițiștii de frontieră Arad, o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a cetăţenilor străini. În cadrul acțiunii au fost emise cinci decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile pe numele a cinci cetățeni din Pakistan și Bengal, cu vârste cuprinse între 24 și 45 de ani. Cei cinci au intrat legal în România, în scop de angajare, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre.
România
Polițiștii au găsit în locuința mercenarului Horațiu Potra și la apropiații acestuia peste 40 de încărcătoare (de la arme letale, de diferite calibre), 51 de grenade (militare, ofensive/defensive), 44 de bucăți de lovituri de lansator, 21 de pistoale letale (majoritatea calibrul 9x19mm), 7 pistoale/puști mitralieră letale (calibrul 7,62 mm și 7,65 mm), peste 20 de cutii/pachete/pungi cu muniție letală, 6 piese de arme, 4 materiale explozive, două aruncătoare/lansatoare de grenade, un fitil detonant și o lunetă.
Advertorial
Compania EVEREL ROMÂNIA S.R.L, cu sediul în Lipova, județul Arad, aduce la cunoștința publicului producerea unui incident de securitate care a avut loc în perioada 10-13 februarie 2025 și care a afectat confidențialitatea datelor angajaților și foștilor angajați, stocate în sistemul informatic al companiei.
Local
Cererile pentru obținerea ajutorului financiar se pot depune până pe data de 21 martie, resursele financiare alocate fiind de 48 de milioane de euro, la nivel național.
Mapamond
Curtea Constituțională a ordonat renumărarea tuturor buletinelor de vot de la alegerile parlamentare care au avut loc în octombrie după ce s-au găsit deja diferențe între rezultatele reale și cele raportate, iar procesul riscă recalcularea mandatelor și invalidarea unei majorități guvernamentale și așa fragile.
ARADON Sport local
Cei mai valoroşi performeri ai anului 2024 au fost premiaţi în cadru festiv.
România
Guvernul va aproba, în ședința de joi, prelungirea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Local
La solicitarea autorităților din Berlin, polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat percheziții în Arad, Botoșani și Dâmbovița, la adresele unor persoane implicate într-o rețea de hoți care activau în Germania.