aradon.ro Web analytics





Ce face un timișorean la conducerea Poliției Arad? Cum va demonstra că va fi un inspector șef așa cum vor arădenii? Unde este loc de mai bine în ceea ce privește Poliția Arad? Care sunt problemele cu care se confruntă polițiștii arădeni? Care sunt minusurile și plusurile la IPJ Arad? Totul, într-un interviu cu noul șef al IPJ Arad, comisarul șef Dan Stoicănescu.
Doi bărbați, unul din Fântânele, iar celălalt din Sâmbăteni, au fost reținuți de polițiști după ce au furat, la începutul acestei luni, catalizatoarele mai multor autoturisme parcate pe strada Voinicilor. Prejudiciul cauzat de cei doi se ridică la aproximativ 5.500 de lei. Cei doi bărbați urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. Polițiștii spun că bărbații sunt bănuiți de săvârșirea mai multor fapte de acest gen, în municipiu.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, efectuează - în această dimineață - 10 percheziții în județul Arad. O percheziție are loc la Primăria Ineu, fiind vizat un angajat din cadrul instituției, iar alte percheziții au loc la sediile și punctele de lucru a două societăți comerciale, totul într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

ARADON Sport local

11 medalii pentru ACS Judo Arad

Local

Incendiu pe Pădurii. Un bărbat a suferit arsuri la nivelul feței
Incendiul a izbucnit la un atelier de tâmplărie. Cauza de incendiu este în curs de stabilire.

Local

Un teatru independent își începe activitatea, la Arad
Va purta denumirea de „CELĂLALT.teatru” și va fi un spațiu cultural nou, devenit realitate cu sprijinul comunității locale.

România

Greblă: Până nu se pronunţă CCR oficial, nu începe campania pentru al doilea tur
Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.

Local

Amenzi de 6500 de lei, aplicate de Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului
Rangerii au sancționat persoane care au aruncat deșeuri, s-au plimbat cu motocrossuri sau au tăiat ilegal vegetație lemnoasă.

România

CCR cere renumărarea voturilor valabile şi nule din primul tur al alegerilor (oficial)
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Local

POLITIC. Diminuarea impozitului, plafonarea CASS și eliminarea suprataxării, în programul UDMR
Manuale de limba română mai bune pentru elevii maghiari, eliminarea suprataxării pentru munca part-time și plafonarea CASS, sunt doar câteva dintre prioritățile UDMR.

România

Curtea de Apel Bucureşti: Georgescu avea obligaţia de a marca toate materialele de propagandă online, chiar şi cele realizate fără bani
Călin Georgescu avea obligaţia de a menţiona codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă pe toate materialele de propagandă electorală publicate în mediul online, chiar şi în cazul în care au fost făcute în regie proprie sau realizate fără bani de către voluntari, susţin judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.

Local

FOTO | Imagini spectaculoase de pe centura Aradului

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.