ARAD. Două mașini s-au tamponat frontal și altele două au fost lovite ulterior într-un accident care s-a petrecut astăzi, în jurul orei 18:00, pe strada General Praporgescu, în zona Sălii Polivalente.
ARAD. Sfârşit de săptămână încărcat pentru tânăra echipă arădeană de volei, elevii lui Radu Sabău urmând să susţină două partide din cadrul Diviziei A2, seria de vest.
ARAD. Ținte 3D și 2D (animale) au avut de ochit participanții la a patra ediție a Cupei „Ziridava” la tir cu arcul, care s-a desfășurat la Sala Polivalentă „Victoria”, în organizarea CS FitNext Arad.
Mai multe întreceri sportive destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități mentale au loc, joi, la Polivalentă.
ARAD. Ne despart câteva zile de punctul culminant al acestui tur de campionat, meciul contra celor de la Nouva Mamma Mia Becicehrecu Mic, adversari direcţi în lupta pentru promovarea în liga secundă.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
1
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
2
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
1
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1