
Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad au participat în primele 15 zile ale lunii iulie la 495 de misiuni de intervenție, majoritatea fiind cazuri SMURD – 422 la număr – în care s-a acordat primul ajutor și au fost transportate la spitale persoanele rănite ori cu probleme medicale grave. Din cele 422 de misiuni, 394 au fost ajutor medical de urgență și 28 misiuni la alte situații de urgență.