
Un tânăr de 21 de ani, din județul Gorj, a înșelat un bărbat din Vărșand cu 5.000 de lei, promițându-i că în schimbul banilor îi oferă ponturi la pariuri sportive. Totul s-a desfășurat online, în perioada 19-28 ianuarie 2021, gorjeanul folosind un cont fals pentru a-și duce la îndeplinire înșelăciunea. Acum, este cercetat de polițiștii din Chișineu-Criș.