aradon.ro Web analytics





Deva - UTA a avut de suferit de pe urma arbitrului Pop. „Fluieraşul” din Târgu Mureş a a avut două greşeli majore, dezavantajând UTA clar, atât la golul gazdelor, cât şi la o infracţiune care necesita lovitură de pedeaspă.

ARAD - Garda Financiară Arad are un efectiv de 36 de salariaţi, deşi în organigramă sunt prevăzute 40 de posturi. Datorită celor patru posturi vacante, directorul coordonator Anton Pop, consideră că GFA nu va fi supusă unor noi restructurări. „Nu avem informaţii cum că ar mai trebui să reducem din numărul angajaţilor, care oricum este sub limită”,explică Pop.

Madonna, cuplul Justin Timberlake-Jessica Biel şi Kanye West-Amber Rose s-au numărat printre invitaţii de vază ai unei sindrofii care s-a desfăşurat la începutul lunii mai, la Metropolitan Museum of Art. Madonna
Michael Jackson este dator vândut la fiul regelui din Bahrain, care l-a dat în judecată pentru că l-ar fi escrocat cu peste şapte milioane de dolari, prin nerespectarea angajamentului de a realiza două albume, o autobiografie şi un concert.

Mapamond

Trudeau susţine că Trump chiar vrea să anexeze Canada, pentru a obţine resursele sale strategice
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.

România

Ministrul Culturii anunță noi reglementări pentru realizarea de expoziții românești în străinătate
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.

România

Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
2

Mapamond

VIDEO. Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din Sao Paolo. Doi pasageri au murit, iar alte două persoane au fost rănite
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.

România

7 februarie, Ziua Siguranței pe Internet. La ce pericole suntem expuși în mediul online
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă. 1

Mapamond

CPI condamnă sancțiunile impuse de Trump personalului său. ONU și țări europene protestează față de decizie
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP. 1

Local

Trei zile pentru a intra pe piața afacerilor
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI: Echilibru în tot ceea ce facem
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.

Local

Galerie foto| Drumul de legătură dintre DN 69 Timișoara-Arad și A1, la 42%
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.