ARAD. La vârsta când alţi copilaşi sunt îndrăgostiţi de roboţei, maşinuţe ori colecţii de abţibilduri, un puşti de 6 ani, pe nume Sofian Popa intra pentru prima oară într-o sală de judo. Impresionat de „joaca” de pe tatami, băieţelul venit de la Chesinţ n-a mai vrut să audă de un alt sport. Nu a avut nevoie de prea multe luni de pregătire pentru a urca pe podiumurile de premiere ale unor concursuri locale şi internaţionale.
ARAD. Pe arena Ionuţ Popa din cartierul Subcetate continuă întrecerile singurului campionat de minifotbal dedicat amatorilor afiliat la Federaţia Română de Mini-fotbal, la care participă un număr record de echipe (22). Etapa cu numărul II a fost bulversată, la final, de condiţiile meteorologice nefavorabile de vineri, astfel că trei jocuri (Blanco – Făt Frumos, Borussia Dortmund – Andorra şi Fair Play-Takata Volane) au fost reprogramate pentru primele zile ale aceastei săptămâni.
Dezamăgit de „tratamentul” la care a fost supus, telefonic şi în comentariile unor internauţi care nu au alt scop decât să învrăjbească, precum şi de insinuările că ar fi pe mâna cu preşedintele Catanzariti, antrenorul Ionuţ Popa a renunţat la iniţiativa: Daţi 100 lei pentru UTA.
24 de persoane au fost prezente marţi seara la Baza Sportivă a lui Ionuţ Popa din cartierul Subcetate. Asta dacă îi punem la socoteală şi pe Dan Ţapoş şi Ioan Roşca. Cei doi au oferit decorul întâlnirii şi partea practică a dezbaterii, jucând tenis cu piciorul pe terenul sintetic acoperit parţial cu zăpadă al bazei. Ceilalţi, la căldurică, cuminţi ca nişte elevi au ascultat expunerea teoretică extrem de profesionistă a profesorului- antrenor Marius Demian şi punctarea cu exemple concrete a altui profesor, Ioan Pătraşcu. A lipsit iniţiatorul acestor dezbateri, Ovidiu Păcurariu, motivul fiind unul trist...înmormântarea mamei soacre.
Irimie Popa a fost validat joi consilier local din partea USL în locul Steluţei Cătăniciu care a câştigat un post de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012. Irimie Popa a fost candidatul USL pentru Colegiul 4 la alegerile parlamentare (Mărăşti - Între Lacuri - Someşeni - Dâmbul Rotund – Gruia), dar după redistribuire a pierdut alegerile în favoarea candidatului PDL, Adrian Gurzău.
Local
Documentul se poate obține foarte ușor, chiar prin solicitare online, în termen de șapte zile.
Advertorial
Odată cu digitalizarea și modernizarea proceselor fiscale, companiile din România încep să se adapteze cerințelor fiscale mai riguroase și tehnice impuse de ANAF. Un exemplu în acest proces este declarația SAF-T, cunoscută și sub numele de Declarația 406.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
5
România
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.
2