ARAD - Majoritatea farmaciilor din Arad şi-au epuizat
stocurile de măşti chirurgicale folosite
(şi) pentru prevenirea gripei (foto). „Cât
am vândut altădată în cinci ani, acum
am vândut în 20 de minute” - spune
preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Arad,
Daniela Barbu, referindu-se la propria-i farmacie.
ARAD - DSP Arad va plăti peste 250.000 de lei pentru
achiziţionarea mai multor tipuri de vaccinuri.
ARAD - A fost confirmat primul caz de gripă nouă
printre elevi, la Colegiul Naţional „Moise
Nicoară”.
ARAD - Specialiştii de la Institutul Cantacuzino au
confirmat trei cazuri de gripă nouă la persoane
din Arad.
ARAD - Probele biologice au fost trimise la Bucureşti,
rezultatul analizelor fiind aşteptat astăzi.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.