LIPOVA. În week-endul care vine, sala de sport „Faleza” din Lipova găzduiește o interesantă expoziție de porumbei, păsări de curte și mici animale cu blană, la care vor participa crescători din Lipova și din alte localități din țară, dar și invitați din străinătate.
ARAD. În perioada 21-23 februarie (vineri şi sâmbătă), între orele 9.00 – 17.00 cei care doresc pot vizita expoziţia anuală de porumbei şi păsări de curte desfăşurată în incinta morii vechi, vis a vis de Galleria Mall.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1