„Tinerii – cetățeni activi pentru consum responsabil”, la Colegiul Tehnic „A. Vlaicu”
ARAD. Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) va achita în luna martie toate cererile de rambursare depuse de beneficiari şi aflate în întârziere.
ARAD. Academia de Advocacy prin Coaliția 52 a început demersurile prin care se încearcă sensibilizarea Guvernului pentru alocarea sumelor necesare pentru deblocarea proiectelor POSDRU.
ARAD. Planificarea unui buget sau încheierea de contracte, toate au fost date peste cap de suspendarea finanţării POSDRU.
ARAD. Prin intermediul Academiei de Antreprenoriat se vor asigura finanțările a cinci planuri de afaceri.
Mapamond
Lideri politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de preşedinte al Statelor Unite şi şi-au exprimat speranţa că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depăşirea provocărilor importante ale lumii actuale, notează AFP şi Reuters.
Mapamond
Donald Trump a depus luni jurământul în calitate de cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, într-o ceremonie la Capitoliu. Noul președinte a pregătit deja o serie de decizii pentru prima zi, printre care se numără declararea stării de urgență la frontieră și în sectorul energetic național.
România
După ce au fost publicate calendarele pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale, Ministerul Educației a anunțat că, din acest an, elevii din clasele primare nu mai pot participa la acestea.
România
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un ordin conform căruia liceele cu rată de promovare zero la examenul de Bacalaureat nu vor mai putea înființa clase de a IX-a în anul școlar 2025-2026.
Local
Pe lângă Unitatea Medicală Mobilă de la Expo, campania presupune şi alte acţiuni medicale, educaţionale şi sociale.
România
Lasconi: Ciolacu se pregăteşte iar să renunţe la bani din PNRR. România a îndeplinit 14% din jaloane
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că „se pregăteşte din nou să renunţe la bani” din PNRR, din cauză că proiectele nu mai pot fi gata în timp util.
1