ARAD. Cu peste 200 de mii de lei a reuşit să „păcălească”, un agent economic aradean, bugetul statului.
ARAD. În urma unor acţiuni specifice de control finalizate în data de 07.11.2011, comisarii Gărzii Financiare Arad au estimat un prejudiciu total de 326.114 lei cauzat de reprezentanţii legali a două societăţi comerciale, care nu au înregistrat în evidenţa financiar-contabilă tranzacţii şi operaţiuni comerciale, în scopul eludării achitării impozitelor şi taxelor aferente la bugetul de stat.
ARAD. O societate arădeană a reuşit să prejudicieze statul cu peste 500 de mii de lei.
ARAD. Trei administratori din Arad sunt suspectaţi că au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 1.700.000 lei fiind depistaţi de către Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude.
ARAD. Comisarii Gărzii Financiare Arad au constatat fapte ilicite de comerţ cu cereale ale reprezentantului legal al unei societăţi cu sediul social declarat în Arad. Agentul economic a cauzat un prejudiciu total estimat la 1.339.355 lei asupra bugetului consolidat al statului.
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2