Reacţia Editurii Polirom la atacurile premierului României îndreptate împotriva unor intelectuali.
ARAD. Liderul Asociaţiei Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, i-a trimis premierului Ungariei, Viktor Orban, o scrisoare, în care îi reproşează nerespectarea drepturilor minorităţilor, inclusiv cea română, în ciuda faptului că România este un model în privinţa respectării minorităţilor, mai ales cea maghiară.
ARAD. Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că eschivarea premierului Ponta de la întâlnirea cu emisarul SUA aduce grave prejudicii imaginii externe a României. „Victor Ponta are «calităţi» pe care nici un alt premier din Europa nu le are. Pe lângă faptul că nu respectă principiul separării puterilor în stat, nici nu are curajul să îşi asume public aceste ieşiri”, consideră Adrian Ţolea.
BUCUREŞTI. Premierul Victor Ponta afirmă că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că va plăti pentru că l-a suspendat, dar că nici el şi nici Liviu Dragnea nu se tem de aceste ameninţări, continuând să spună că nu poate fi anchetat cineva pentru că a votat la referendum .
ARAD. Mai exact, spune Falcă, modelul francez înseamnă „căsătorii gay în locul unei economii macho ”. Mobilul ieşirii la rampă a primarului Aradului îl constituie recenta iniţiativă a deputatului Remus Cernea.
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
România
Întreaga presă de peste hotare a reacționat la rezultatul șocant al alegerilor prezidențiale din primul tur desfășurate duminică, 24 noiembrie. Candidatul Călin Georgescu este descris ca fiind populist, ultranaționalist și pro-rus.
România
Imediat după închiderea oficială a urnelor, la ora 21, rezultatele exit-poll îl arătau pe Călin Georgescu, independent, pe locul trei în turul 1 al alegerilor prezidențiale, imediat după Marcel Ciolacu (PSD) și Elena Lasconi (USR).
3
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
1
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.