Începând cu data de 15 ianuarie, poliţiştii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială au demarat acţiunile de verificare a respectării prevederilor legale privind reducerile de preţuri. Pentru neregulile constatate au fost încheiate nouă procese-verbale de constatare a contravenţiilor.
Potrivit Indicelui naţional calculat de www.imobiliare.ro preţul mediu cerut pentru apartamentele noi şi vechi calculat la nivel naţiona s-a diminuat pe parcursul a 12 luni cu 1,3%, ajungând de la 991 de euro pe metru pătrat (la începutul anului), până la 978 de euro pe metru pătrat (la sfârşitul lunii decembrie). Spre comparaţie, în 2011 preţurile s-au diminuat cu aproximativ 4%.
ARAD. Medierea a devenit o soluţie tot mai la îndemâna arădenilor atunci când vine vorba de soluţionarea unui conflict. După ce la nivel de judeţ a fost înfiinţat şi un Centru de Mediere, acum se vor organiza şi cursuri pentru cei care doresc să devină mediatori.
Preţul brazilor în pieţele arădene pare să mai fi scăzut puţin faţă de anii trecuţi, dar tot nu sunt accesibile întregii populaţii.
Experți în protecţia consumatorilor vor oferi clujenilor informaţii utile pentru a recunoaște și a evita reducerile false și pentru a citi corect prețul unui produs la reducere. Experţii vor fi prezenţi la Iulius Mall, marţi, 27 noiembrie. Campania Uniunii Europene pentru Informarea Consumatorilor din România - “E dreptul tău! Acționează!” oferă consumatorilor informații despre drepturile pe care le au referitor la ofertele din sezonul de iarnă.
Local
Intensificarea controalelor pentru prevenirea toxinfecțiilor alimentare și prevenirii pestei porcine africane în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Local
Aradul este sub cod galben de ceață, avertizare meteorologică care va fi în vigoare până la ora 11:00.
România
Peste 4.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 9:00, pentru a vota la alegerile parlamentare, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Local
Aproximativ 970.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, precum şi derivate ale acestora, îşi sărbătoresc onomastica, sâmbătă, de Sfântul Apostol Andrei.
Local
Cel mai bogat cioban din România a încercat să scape de arestul preventiv, însă judecătorii îl ţin „la răcoare”.
Local
Dialogul social, impactul legilor în mediul antreprenorial, dar și influențele inteligenței artificiale au fost discutate în cadrul conferinței IMM România.