aradon.ro Web analytics





ARAD - Reabilitarea străzii Meţianu va fi scoasă la licitaţie pe două segmente distincte, a anunţat ieri primarul Gheorghe Falcă.

ARAD - Liberalii arădeni critică modul în care se desfăşoară circulaţia cu tramvaiul în municipiu, mai ales ca urmare a desfiinţării unor linii.

ARAD - Procesul în care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, este judecat pentru fapte de corupţie a fost amânat, ieri, după ce DNA a formulat o cerere de strămutare a procesului, care va fi luată în discuţie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Advertorial

BREAKING NEWS: 10 zile ca să îți pregătești documentele pentru Casa Verde 2024. Nu rata!
Începând cu 27 septembrie, Programul „Casa Verde” oferă o șansă deosebită pentru cei interesați să instaleze sisteme fotovoltaice și să contribuie la un viitor sustenabil. Finanțarea ajunge la 30.000 de lei, cu o contribuție minimă de doar 3.000 de lei.

România

Trei jurnalişti, printre care un român, anchetaţi de FSB pentru că ar fi trecut ilegal frontiera dinspre Ucraina în Kursk
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut ilegal frontiera rusă dinspre Ucraina pentru a realiza reportaje în partea ocupată a regiunii Kursk, au anunţat vineri agenţiile de presă ruse, preluate de AFP.

Local

Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în întreaga ţară, de sâmbătă seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.

Advertorial

Cum alegi prima activitate extracurriculară educativă pentru copilul tău
Ca părinte, îți dorești să sprijini dezvoltarea copilului tău prin metode eficiente. Activitățile extracurriculare sunt o opțiune excelentă, contribuind la socializarea copilului, dezvoltarea de noi abilități, încurajarea disciplinei și lucrul în echipă, printre altele.

Local

Gara Arad, „periată” de poliţişti

Local

Atenţie la hornuri şi sistemele de încălzire
Arădenii sunt sfătuiţi să îşi cureţe coşurile de fum şi să verifice sistemele de încălzire.

Local

Organizează Zilele Judeţului Arad
Timp de trei zile, va fi sărbătoare la Consiliul Judeţean Arad, acolo unde vor fi Zilele Judeţului Arad.

ARADON Sport local

Meci interesant la Cermei! Rămâne Pecica prima?

UT Arad

UTA – Petrolul, într-o zi de vineri!
Liga Profesionistă de Fotbal și reprezentanții celor care dețin drepturile TV au stabilit programul rundei cu numărul 12.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.