ARAD. Primarul oraşului Pecica, Petru Antal, scoate în evidenţă consecinţele nefaste, nu doar pentru primării, ci şi pentru cetăţeni, ale desfiinţării finanţelor publice în patru oraşe din Judeţul Arad, precum şi a trezoreriilor.
ARAD. Consiliul Județean Arad (CJA) a câștigat un proiect pe fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 1,5 milioane de euro, respectiv 6,7 milioane de lei.
12 procese câștigate pentru recuperarea restanțelor la plata navetei pentru cadrele didactice
Senatorul Traian Igaş consideră că, prin votarea în Parlament a Ordonanţei privind insolvenţa primăriilor, „Guvernul Victor Ponta va intra în istorie pentru cea mai politică şi abuzivă gestionare a bugetului statului român.
Comunele arădene au cheltuieli chiar şi cu câteva milioane de lei mai mari decât veniturile pe care pe adună.
România
Numărul tablourilor descoperite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate în dosarul în care este vizat șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, au ajuns la circa 4.600, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.