În noaptea de 24 spre 25 noiembrie, la Maribor, Slovenia, oraşul care a fost desemnat drept Capitala Europeană de Tineret a anului 2013, a avut loc ceremonia de anunţare a câştigătorului competiţiei internaţionale pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015.
ARAD. Duminică, de la ora 17,00, circa 20 de protestatari, reuniţi sub sigla Asociaţiei „Arad- km 0”, au mărşăluit de la Teatrul Ioan Slavici până la Podgoria, în cadrul a ceea ce membrii fondatori ai Asociaţiei au numit „o zi cu primarul”.
ARAD. Primăria Arad a reluat campania „O zi cu primarul” miercuri, când trei tineri şi-au petrecut ore întregi alături de edilul local Gheorghe Falcă.
ARAD. Intenţia Guvernului de a vira către primării şi consilii judeţene banii în funcţie de proiecte nu este agreată de către primarii opoziţiei.
Un student din Viena, o studentă din Timişoara şi una din Arad au fost alături de primarul Gheorghe Falcă pentru o zi. Ei au vizitat ştrandul, bazele sportive din Arad, au asistat la depunerea proiectelor pentru pistele de biciclete şi s-au întâlnit cu investitorii de la sala de sport de pe strada Voinicilor.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
5
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
3
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.