
În an electoral, primarul Timișoarei și-a găsit timp să le scrie și asociațiilor de proprietari. Imediat ce s-a întors la primărie după revelionul petrecut în Dubai, Robu a înșirat câteva rânduri pentru proprietarii de clădiri. Îi roagă să le renoveze, pentru că nu vrea să-i supraimpoziteze, dar și să le ilumineze artistic, în contextul TM2021.

Primarul Timișoarei a impus un termen limită pentru reabilitarea clădirilor degradate și îi amenință cu amenzi săptămânale și cu supraimpozitare maximă sau chiar cu executare silită pe proprietarii care nu se îngrijesc de imobilele în care locuiesc. Se aplică doar clădirilor din cele trei piețe centrale: Victoriei, Libertății și Unirii.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1