ARAD. Accident provocat din cauza neacordării de prioritate. Asta spun poliţiştii că s-a întâmplat, ieri, la ieşirea din parcarea unui supermarket, acolo unde un autoturism marca Renault a lovit un Opel. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a două persoane.
ARAD. Senatorul Ovidiu Marian a subliniat necesitatea politicilor democrafice, la seminarul pe tema pensiilor private.
ARAD. De câteva săptămâni, strada Şezătorii are din nou prioritate, aceasta fiind cea mai circulată scurtătură între cartierele Confecţii şi Aurel Vlaicu.
ARAD. Mulți șoferi care traversează zilnic strada Șezătorii sunt indignați de reglementarea rutieră realizată de mai bine de două luni, prin care această stradă și-a pierdut prioritatea.
ARAD.Intersecțiile drumurilor din cartierul arădean nu au, în continuare, prevăzute indicatoare decât pe sensul de mers cu prioritate.
România
Numărul tablourilor descoperite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate în dosarul în care este vizat șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, au ajuns la circa 4.600, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.