Arad. În condițiile în care spitalele de stat lasă mult de dorit, fiind departe de a îndeplini standardele unor spitale moderne, infecțiile nosocomiale care pândesc în fiecare salon ieşind la iveală tot mai des, iar spitalele private îți golesc buzunarele și te obligă la împrumuturi de la bănci, dumneavoastră, ca pacient, în caz de nevoie unde ați dori să fiți tratat? La un spital de stat sau la unul privat?
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Mapamond
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP.
3
Mapamond
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.