aradon.ro Web analytics





ARAD - Ovidiu Răchită, acuzat că ar fi înjunghiat o persoană în parcarea unei discoteci din Arad, în 2008, a lipsit de la înfăţişarea de ieri, din motive de sănătate.
BUCUREŞTI - Procesul în care Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan sunt acuzaţi că l-ar fi omorât pe Traian Trifa, fiul judecătorului Ioan Trifa, în 2004, a fost strămutat la Sibiu. Familia victimei a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare pe motiv de mediatizare excesivă a cazului.
ARAD - „Nu am votat împotriva vânzării (terenului către Elecon - n.r.) din cauza unor convingeri politice, ci doar administrative.Eu chiar am fost de acord cu vânzarea. Am solicitat amânarea votării proiectului pentru clarificări”, au fost cele mai concludente declaraţii făcute în faţa instanţei de către Coloman Edeleni.

ARAD. Fără nici o îndoială şedinţa de astăzi de la Tribunalul Arad în dosarul în care primarul Falcă este acuzat de fapte de corupţie va fi una maraton. Fostul consilier local Czister Kalman a fost audiat două ore cu toate că poziţia sa a fost una clară.

România

CCR amână pentru luni dezbaterile pe solicitarea de anulare a primului tur de scrutin
Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17:00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.

România

Renumărarea voturilor, contestată pentru lipsa de transparență
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, ci și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.

Local

60 de persoane renumără voturile arădenilor
Se estimează că renumărarea celor aproximativ 175.000 de voturi din cele 440 de secții se va finaliza în această seară. 1

Local

Organizatorii manifestației pro-europene din Piața Avram Iancu, amenințați cu moartea
„Noi băieții din Arad așteptăm bulangii la proteste. Vă oferim două soluții... Ori săriți în aer... ori luați foc”, este unul dintre mesaje. Protestele sunt programate să aibă loc azi, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu. 3

România

Alegerile prezidențiale, reluate? Turul 1 pe 15 decembrie, turul 2 pe 29
Alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2), în eventualitatea în care CCR ar invalida primul tur. 1

ARADON Sport local

Incursiune sub panoul juvenil

ARADON Sport local

Voleibaliştii arădeni, locul 3 în Divizia A2

Local

Târg caritabil pentru copiii cu nevoi speciale
Asociația Singur Nu Voi Reuși, included.ro și Parohia Ortodoxă Arad Bujac anunță organizarea unui târg caritabil de Crăciun.

Local

O Românie mai curată cu SGR: arădenii au contribuit cu peste 66 de milioane de ambalaje returnate la noile recorduri naționale

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.